Panică într-un avion. Un pasager ar fi deschis ușa în zbor în timpul unei curse interne din Coreea de Sud

Ușa unui avion al companiei Asiana Airlines s-a deschis în aer și nouă pasageri au avut dificultăți de respirație, a relatat vineri Yonhap, citând oficiali de la aeroportul Daegu, potrivit CGTN. Un pasager este suspectat că a deschis ușa aeronavei.
Un avion al companiei Asiana Airlines a aterizat în siguranță vineri în orașul sud-coreean Daegu, după ce o ușă a aeronavei s-a deschis cu puțin timp înainte de a ajunge la aeroport, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, informează Reuters.
Avionul a aterizat pe aeroportul din Daegu în jurul orei 12:40 p.m. (0340 GMT), după ce a plecat de pe insula Jeju cu o oră mai devreme, se arată în programul de zbor al aeroportului, notează Reuters.
Nimeni nu a fost rănit în incident, dar unii pasageri au fost duși la spital cu probleme de respirație din cauza șocului, a precizat purtătorul de cuvânt al companiei.
Nouă persoane au ajuns la un spital din apropiere, a declarat un oficial al departamentului de pompieri din Daegu pentru Reuters.
Purtătorul de cuvânt al companiei Asiana Airlines a declarat că sut autoritățile investighează modul în care s-a deschis ușa.
„Poliția investighează incidentul după ce un pasager care stătea lângă ieșirea de urgență a declarat că a atins maneta acesteia”, a declarat oficialul.
Agenția de presă Yonhap relateză că polițiștii investighează un bărbat în vârstă de 30 de ani, suspectat că a deschis ușa avionului cu forța cu puțin timp înainte de a ateriza pe aeroportul din Daegu.
Bărbatul a fost reținut imediat după ce aeronava a ajuns la sol în siguranță.
sursa hotnews.ro