Până la finalul anului vor fi desemnați câștigătorii pentru cele 13 loturi ale A7, până la Pașcani, anunță Sorin Grindeanu

A7

Până la finalul acestui an, vor fi desemnaţi câştigătorii pentru toate cele 13 loturi ale autostrăzii A7, iar contractele pentru două loturi din cele trei ale porţiunii Ploieşti-Buzău au fost deja semnate, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit News.ro.

„Până la sfârşitul anului, am semnat pe Ploieşti-Buzău, pentru că vorbim de A7 care pleacă de la Ploieşti, vorbim de proiectul din PNRR, şi care trebuie să se închidă la Paşcani. Sunt 13 loturi de autostradă. Am semnat de la Ploieşti la Buzău sunt trei loturi. Am semnat contracte pe două dintre ele, iar pe al treilea s-au cerut documentele de la o companie. În perioada imediat următoare, dacă lucrurile sunt în regulă, CNAIR va desemna câştigătorul. Pe scurt, până la sfârşitul anului vom avea desemnaţi câştigătorii pe tot A7, până la Paşcani. Acest proces a început undeva în luna mai. În şapte, opt luni nu a fost simplu să faci toată această muncă în comisiile respective şi să încerci să recuperezi timpul pierdut în alte perioade şi să atribui construirea acestei autostrăzi, în cazul nostru de la Ploieşti la Paşcani”, a spus Sorin Grindeanu, ieri, la TVR Info.

„Faza de proiectare şi de studiu de fezabilitate a fost depăşită şi aici se intră direct în execuţie, spre deosebire de Sibiu-Piteşti unde este proiectare plus execuţie. Deci aici e direct execuţie care a şi început”, a precizat ministrul.