Palatul Administrativ va fi renovat energetic cu fonduri din PNRR

prefectura iasi

Ieri a fost semnat contractul pentru finanțarea cu fonduri europene nerambursabile a lucrărilor de renovare a Palatului Administrativ.

“Am avut onoarea de a reprezenta Iașul, însoțit de doamna subprefect Adina Gîrjan, la întâlnirea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu Ministerul Afacerilor Interne – instituții care gestionează mare parte din fondurile de investiții destinate inclusiv autorităților locale.

Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ar trebui să fie o destinație periodică pentru cei care au ca prioritate binele comunității. Iașul are nevoie de buni manageri, de reprezentanți cu o bună imagine care să poată susține proiectele la nivel guvernamental. Fără o prezență constantă la nivel ministerial – ieșenii nu vor avea parte de acele investiții majore care să dezvolte și să modernizeze județul nostru.

Renovarea energetică a Palatului Administrativ este un proiect luat de la zero la începutul acestui an și care acum trece de o primă etapă esențială, finanțarea prin intermediul Planul Național de Redresare și Reziliență.

Treaba însă abia de acum începe. Va fi nevoie de realizarea tuturor documentațiilor tehnice și apoi de implementarea concretă a proiectului, prin realizarea lucrărilor. Sunt termene clare de respectat și condiții de îndeplinit.

Atragerea de fonduri europene pentru modernizarea județului nostru reprezintă o prioritate încă din prima zi a mandatului de prefect. Mă bucur că, împreună cu toți colegii din cadrul Instituției Prefectului și reprezentanții MAI am reușit să atragem la Iași fonduri europene prin intermediul cărora palatul Administrativ al județului va deveni un model în ceea ce privește eficiența energetică” a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul judetului Iasi

Conform ghidului solicitantului, valoarea maximă eligibilă a unui proiect corespunde unui cost unitar pentru lucrările de renovare aprofundată de 500 Euro/mp (arie desfășurată), fără TVA. În cazul Palatului Administrativ Iași, aria desfășurată este de peste 9.800 mp, ceea ce înseamnă că valoarea maximă eligibilă se ridică la aproximativ 5 milioane euro, fără TVA.