Pacientul zero de la Bârlad, infectat cu Omicron, a băgat în sperieți vecinii! Aceștia nu-l lasă să deschidă fereastra

Bărbatul de 59 de ani, din Bârlad, depistat pozitiv cu noua tulpină a coronaviruslui a băgat spaima în vecini. Aceștia i-au transmis să nu deschidă ferestele pentru că virusul ar putea ajunge la ei prin geam. Totodată, polițiștii care trebuie să verifice dacă respectă măsura de carantinare sunt la fel de speriați.

Acesta este una din persoanele ajunse, marți seara, din Africa de Sud, unde lucrează ca inginer la o companie de automobile. El se află în izolare într-un bloc din Bârlad, separat de familie, iar starea sa de sănătate este una bună. Ceea ce îl deranjează este atitudinea ostilă a vecinilor.

Ceilalți locatari sunt disperați că s-ar putea infecta cu Omicron, mai ales după ce au citit pe internet, că această noua mutație a virusului este atât de contagioasă, încât se ia și când se deschide ușa. La verificări, polițiștii îl sună din fața blocului și îl pun să se afișeze la fereastră, nu urcă la ușa acestuia și nici nu-l lasă să deschidă geamul.

sursă: vremeanoua