Pacienta din Cluj cu tumora pe creier salvata de medicii Spitalului de Neurochirurgie din Iasi

pacienta cluj

O tumoră de aproximativ 4 cm i-a pus viața în pericol unei paciente din Cluj-Napoca. Situată într-o zonă dificilă a creierului, intervenția chirurgicală clasică ar fi fost una complicată și ar fi dus la sechele postoperatorii, iar recuperarea ar fi durat luni de zile. După cinci sedințe de tratament realizate în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotectică de tip Leksell Gamma Knife din Iași pacienta a fost vindecată și a putut merge acasă în siguranță.

“În urmă cu două luni am descoperit că am un meningiom și am auzit de domnul doctor EVA și am zis să încerc să vin la dânsul, că aici este o șansă ca să nu ajung la operație clasică. Îmi era foarte teamă de operația clasică și atunci am hotărât să fac o programare și să vin aici și să mă bucur foarte mult că am ajuns aici. Am avut parte de oameni deosebiți și mă bucur că în sfârșit nu am ajuns la ceea ce nu-mi doream să ajung, la operația clasică. Era destul de mare și destul de dificil pentru că este la nervul optic și cu operația clasică nu s-ar fi putut. Prima dată nu aveam emoții, dar cred că subconștientul nostru lucrează. Însă când am ajuns aici și în sfârșit am ajuns pe acest aparat am fost cea mai fericită că în sfârșit mi s-a îndeplinit visul să ajung aici. Sunt oameni extraordinari, mă bucur că chiar dacă sunt departe, mă bucur că am ajuns într-un mediu foarte plăcut care mi-a făcut șederea foarte, foarte ușoară. Eu eram în spital la Cluj și sora mea era plecată în concediu la mare. Eu eram programată să merg la neurochirurgie la noi și v-am spus că îmi era teamă de operația clasică, eu nu am avut probleme până acum de sănătate și îmi era teamă de așa ceva. Având în vedere că sora mea a fost și un noroc al meu, era la mare și chiar atunci când au ajuns, au auzit de domnul doctor EVA că face minuni și fiica mea nu a mai stat pe gânduri și a făcut programare și am venit aici. Domnului doctor EVA să îi dea Dumnezeu sănătate și la toți de aici. Sunt oameni extraordinari, deosebiți și mă bucur din tot sufletul. Nu am fost niciodată în Iași, deși îmi programasem să vin la Sfânta Cuvioasă Parascheva, dar nu am ajuns. Dar acum, de voie de nevoie, am ajuns și la Cuvioasă și aici. Sunt oameni foarte calzi, foarte blânzi, buni și eu așa i-am cunoscut. Cu toată încrederea să vină că nu există nu se poate. Se poate! Chiar dacă șocul este foarte mare atunci când primești o astfel de veste. Dar vă spun că și eu am fost, dar având în vedere că am venit aici m-am liniștit și am luat lucrurile pas cu pas și nu regret nicio clipă”, a spus Angela Beredi, pacienta Spitalul de Neurochirurgie.

“Spitalul de Neurochirurgie este o poveste cu și despre oameni. Tot ce vedeți aici în această instituție spitalicească este gândită pentru beneficiul semenilor noștri. Noi nu facem decât să fim alături de ei, într-un moment critic al vieții lor, când în anumite situații cum este și cazul de față, tumori, le schimbă sau le pot schimba redical destinul. Doamna are o tumoră benignă, dar situată, localizată prost între ghilimele spus din punct de vedere al unei intervenții chirurgicale clasice. Ar fi fost o intervenție chirurgicală cu multe sechele postoperatorii, nereușindu-se să se scoată integral aceasta. Gamma Knife salvează vieți, după cum am mai spus. Gamma Knife este o terapie inovativă și este o onoare pentru mine ca doctor neurochirurg în primul rând, dar ca și manager și ca om să pot să-mi ajut colegii, să pot să-mi ajut semenii în situațiile de suferință. Și vă mulțumesc că ați apelat la serviciile noastre și v-ați pus viața oarecum în mânile noastre, în mâinile și iscusința minților noastre”, a spus Conf. Univ. Dr. Lucian Eva, Manager Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași