Pacient cu arsuri, transferat în Belgia

elicopter smurd

UPDATE:

Precizare de presă

În privința misiunii de transfer în Belgia a unui pacient cu arsuri prin electrocuție cu o aeronavă SMURD, planificată pentru a fi îndeplinită astăzi, pentru informarea corectă a opiniei publice, precizăm următoarele:

Misiunea a fost planificată să se desfășoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia.

Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.

Ca urmare a constatării acestei funcționari necorespunzătoare a instalației de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranță, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol viețile celor aflați la bord, pacient și personalul navigant reprezentat de piloți și echipa medicală.

Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranță nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la București. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la secția de chirurgie plastică și reparatorie.

Precizăm faptul că avionul a fost recepțioant în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului.

Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe și 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică.

Știre inițială

Pacientul de 51 de ani din Constanta care a fost transportat saptamana trecuta la Iasi cu un elicopter SMURD prezentand arsuri pe 70% din suprafata corpului a fost astazi transferat in Belgia. Barbatul care era angajat la o firma cu punct de lucru in portul Constanta s-a electrocutat in timp ce a urcat pe un tren pentru a verifica un vagon, moment in care a atins firele de inalta tensiune. Pentru ca starea lui de sanatate nu era una favorabila  s-a decis transferul la Spitalul din Charleroi. Transferul programat initail ieri nu s-a efectuat din cauza conditiilor meteo.

prof.dr. Diana Cimpoeșu- medic șef UPU SMURD Iași

A fost tratat în clinica noastră de către echipa de ATI și de chirurgi plasticieni și s-au făcut demercuri din prima zi cu ajutorul Ministerului Sănătății   pentru transfer într-un centru de arși într-o țară europeană. S-a obținut aviz la un spital din Belgia.”