OMS cere evacuarea spitalului Al-Shifa din Gaza, devenit o “zonă a morţii”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a efectuat sâmbătă o misiune la spitalul Al-Shifa din Gaza, ocupat de armata israeliană, şi lucrează la un plan de evacuare a spitalului, pe care l-a descris o drept “zonă a morţii”, scrie AFP.
Potrivit experţilor OMS, care au petrecut o oră în interiorul imensului complex spitalicesc, acesta încă mai găzduia sâmbătă 25 de îngrijitori şi 291 de pacienţi, dintre care 32 de bebeluşi în stare critică, 22 de pacienţi pe dializă şi doi la terapie intensivă.
Membrii misiunii au descris spitalul ca fiind o “zonă a morţii” în care situaţia este “disperată”, a raportat OMS într-un comunicat.