Oficial. Salariile bugetarilor vor fi inghetate in 2021

florin citu

Salariile si sporurile de care beneficiaza personalul din administratia publica centrala si locala, inclusiv cel care ocupa functii de demnitate publica vor fi inghetate in 2021. 

Anuntul a fost facut de actualul premier al Romaniei, Florin Citu, in cadrul unei conferinte de presa in care a prezentata situatia financiara a Romaniei. Premierul a declarat ca Romania trece printr-o perioada dificila din punct de vedere economic.

Florin Cîțu – prim ministru: „Se mentin in cuantum brut salariile, se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei. Aici sunt mai multe lucruri pe care le-am luat în calcul. În primul rând, am spus că la baza deciziei stă şi ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu Legea salarizării unitare în ultimii trei ani de zile, o lege care a fost aplicată prost, o lege care a creat discrepanţe, deşi promitea să rezolve inechităţile din sistemul public, o lege care a fost urmată de foarte multe excepţii. Ca să putem să corectăm aceste lucruri, este nevoie să luăm o pauză şi prin această ordonanţă luăm o pauză şi, bineînţeles, în perioada următoare, vom veni cu clarificări”.