OFICIAL: Iașul intră în scenariul roșu, de mâine. Care sunt principalele măsuri

scenariu rosuuuuuu

Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de la Iași s-a încheiat în urmă cu puțin timp.

Școlile se închid începând de luni, 9 noiembrie, iar restaurantele, barurile și sălile de spectacole începând de mâine.

„Vă solicităm să informați, în regim de urgență, cadrele didactice, elevii și părinții cu privire la modul de desfășurare a activităților didactice la nivelul unității de învățământ pe care o coordonați. Menționăm că școlile din celelate unități administrative, la nivelul județului Iași, funcționează după scenariile aprobate anterior”, se arată într-un comunicat al ISJ.

știre în curs de actualizare

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, constituit prin Ordinul nr. 374/30.10.2020 al Prefectului județului Iași, întrunit în ședință extraordinară în data de 04.11.2020 ;

În temeiul art. 22, lit. b din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/28.02.2005, cu completările și modificările ulterioare, a H.G. nr. 1491/09.09.2004 privind aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;

În conformitate cu Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

În temeiul prevederilor Legii nr. 136 din 18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

Având în vedere Hotărârea de nr. 49/13.10.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență;

Având în vedere Ordinul nr.1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2;

Având în vedere prevederile Ordinului comun nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2

Având în vedere Analiza privind incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile la nivelul județului Iași prezentată de Direcția de Sănătate Publică Iași;

Având în vedere datele statistice actualizate privind evidența populației puse la dispoziție de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date;

Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 856/14.10.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, emite prezenta

HOTĂRÂRE:

Art. 1 Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din Municipiul Iași (3,27), este interzisă.

Art. 2 Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din Municipiul Iași, este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare.

Art. 3 Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile prevăzute la art. 1 și art. 2.

Art. 4 Organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în Municipiul Iași, este interzisă.

Art. 5  Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din M5unicipiul Iași este interzisă.

Art. 6 Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise înmunicipiul Iaşi.

Art. 7 Măsurile stabilite la art. 1 – 6 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 05.11.2020-18.11.2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 8 (1) Se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența ”față în față” din toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat și private de pe raza municipiului Iași, aplicându-se scenariul 3 (activități/lecții online).

(2) Inspectoratul Școlar Județean Iași are obligația de a comunica prezenta hotărâre tuturor unităților de învățământ preuniversitar menționate în prezenta hotărâre, în vederea ducerii la îndeplinire.

Art. 9 Măsurile stabilite la art. 8 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 09.11.2020-22.11.2020, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 10 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.

Art. 11 Comitetul Local pentru Situații de Urgență are obligația informăriioperatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activități menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.

Art. 12  Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Grigore Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași și către mass-media.

Întregul document poate fi citit aici: