Oficial, doar 307 metri cub de material lemnos s-au furat in acest an

transport lemne

Desi intreaga tara este brazdata de camioane si garnituri de tren ticsite cu lemn, doar 123 nereguli au fost depistate in acest an, potrivit datelor oficiale prezentate de ministrul Mediului, Tanczos Barna. Prin intermediul sistemului Sumal 2.0 doar 3,6% din suspiciunile privind furturile de lemn din acest an din pădurile României au fost confirmate.

“Au fost efectuate peste 3400 de apeluri la 112 la transporturi suspecte. În eficienţa controlului ne ajută foarte mult acele poze care trebuie să fie încărcate la fiecare transport, cele trei poze care urmăresc fiecare transport de buştean şi în momentul în care cel care are aplicaţia mână şi verifică numărul de înmatriculare poate să verifice şi încărcătura şi să vadă dacă există suspiciune sau nu cu privire la acel transport. Au fost peste 3400 de astfel de suspiciuni din care 754 (n.red. – aproximativ 22%) au fost verificate pentru că au fost într-adevăr considerate şi de organele de control transporturi suspecte. Au fost confirmate 123 (n.red. – 3,6% din cele 3400 de sesizări) şi au fost confiscate 24 de camioane şi 307 metri cubi de material lemnos”, a precizat Tanczos Barna.