Observatorul Astronomic a fost reabilitat

WhatsApp Image 2022-08-18 at 12.42.31

Demarate în februarie 2021, lucrările de „Reabilitare, consolidare şi refuncţionalizare a Observatorului Astronomic din Iaşi”, aflat în proprietatea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, situat pe Aleea Sadoveanu nr. 5-7, au fost finalizate în proporție de 99,9 la sută!

Proiectul, în valoare de peste 5 milioane de lei, conform datelor Companiei Naționale de Investiții, a fost implementat cu sprijinul unei firme locale de construcții, inaugurarea urmând a avea loc în perioada imediat următoare.

S-au păstrat funcțiunile inițiale ale clădirii, cele de cercetare atmosferică și spațială, fiind amenajate noi spații de laboratoare, unde vor fi instalate, în etapa a doua a proiectului, echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai moderne existente la această dată în lume.

Totodată, imobilul va putea fi accesat, parțial, de către publicul ieșean în timpul unor evenimente astronomice importante.