Oamenii străzii din Suceava preferă să se refugieze de ger în canalele din centrul orașului, deși există un adăpost de noapte: ”N-am nici o problemă, stau foarte bine, mulțumesc”

Oamenii fără adăpost din municipiul Suceava au găsit adăpost în canale, pe lângă conductele de termoficare sau în sala de așteptare de la gară în fața frigului, anunță Obiectiv de Suceava.
Deși în oraș există un adăpost de noapte, „Lumina lină”, la Biserica „Sfânta Vineri”, mulți preferă refugiul canalelor. Ei sunt cunoscuți de polițiștii locali și de jandarmi, care în astfel de zile și nopți cu frig extrem îi caută ca să se asigure că nu sunt răpuși de ger.
În noaptea de miercuri spre joi, când în Suceava au fost minus 20 de grade Celsius, echipajul șefului Biroului de Ordine publică al Poliției Locale Suceava, Liviu Manoliu, a inspectat toate locurile folosite ca adăpost de oamenii străzii.
Într-un canal de pe Calea Unirii, la doi pași de centrul orașului, o femeie refuză politicos ceaiul fierbinte oferit de polițiști și spune că are tot ce-i trebuie – căldură și mâncare pentru ei și pentru cățelul care o însoțește.
„Mulțumesc la Dumnezeu, n-am nevoie de nimic. N-am nici o problemă, stau foarte bine, mulțumesc. Cățelușa o aduc aici, pe țeavă, închid și n-am treabă. Căldură este, mâncare avem, uitați, pâine, parizel…”. O supără însă apa fierbinte care curge permanent și se arată îngrijorată că oamenii care stau la blocuri trebuie să plătească pierderile.