O soferita din Miroslava va petrece Revelionul in arest dupa ce s-a urcat bauta la volan si a intrat intr-un gard

etilotest-bun

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că marti, o femeie de 32 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Miroslava, fiind sub influenţa alcoolului, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unei locuinţe, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

Femeia a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, însă aceasta a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, ieri, femeia cercetată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinută de poliţişti, pentru 24 de ore. Astazi, aceasta va fi prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.