O respectată profesoară de la Colegiul Național Emil Racoviță s-a stins din viață
Este doliu la Colegiul National Emil Racovita. Liliana Nicoale, o cunoscuta profesoara de fizica s-a stins din viata dupa o lupta cu o boala nemiloasa. Avea o cariera de 28 ani la prestigiosul colegiu iesean.
O respectata profesoara de la Colegiul National Emil Racovita s-a stins din viata
Liliana Nicolae a urmat studiile academice la Facultatea de Fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași între anii 1990 – 1995, pe care le-a finalizat cu un an de cursuri aprofundate (1995 – 1996), specializarea „Fizica straturilor subțiri”.
Și-a început cariera didactică în anul 1995, la Colegiul Tehnic de Electronică și Comunicații „Gh. Mârzescu” din Iași, carieră pe care și-a construit-o cu responsabilitate, cu dăruire și cu implicare totală. A avut un parcurs profesional exemplar, ale cărui repere au fost marcate de obținerea definitivatului în învățământ în anul 1997, apoi a gradului al II-lea (2004) și a gradului I (2008).
În tot acest timp, a participat la programe de formare continuă și stagii de perfecționare și a îndeplinit cu rigoare științifică responsabilități diverse: președinte, vicepreședinte sau membru în diferite comisii profesionale, evaluator la examenele și la concursurile naționale, precum și la olimpiada de profil, inițiator și coordonator de proiecte școlare.
De asemenea, a publicat articole de specialitate în diferite reviste și ghiduri și a fost coautor la două volume de carte didactică.
“De câte ori puterea amintirii ne-o va aduce în gând pe colega noastră, Liliana Tatiana, suntem convinși că îi vom vedea pe chip zâmbetul duios și privirea blândă, în care o vom regăsi exact așa cum a fost: senină, echilibrată, cu un caracter de o finețe nobilă, modestă, generoasă. Și învăluită în acea liniște aproape nefirească, semn parcă al unei înțelegeri a acestei lumi mai presus de capacitatea noastră de pătrundere. Având și o putere de acceptare dincolo de orice limită. Iar aceasta a făcut-o, în toată fragilitatea ei de ființă umană, foarte puternică. Și demnă.Îi mulțumim Lilianei Nicolae pentru lecția de bunătate și de omenie pură și absolută! Ne vom strădui să păstrăm în noi aceste însușiri și să le ducem mai departe, odată cu spiritul colegiului nostru. Spre amintire și veșnică pomenire”, a transmis echipa managerială a Colegiului Național „Emil Racoviță”.
Urmareste stirile TeleM si pe pagina noastra de Facebook