O refugiată din Ucraina a făcut plângere împotriva familiei la care locuia, după ce a fost rugată să spele vasele

62299213

Un consilier psihologic din Marea Britanie care a primit o refugiată din Ucraina în casa ei a fost raportată la poliție pentru sclavie modernă după ce i-a cerut ucrainencei să ajute mai mult cu spălatul vaselor.

Hannah Debenham, 42 de ani, din Uckfield, East Sussex, a fost investigată timp de două luni după acuzare, înainte ca autoritățile să renunțe la caz săptămâna aceasta, după ce nu au fost găsite dovezi.

Britanica spus că interogările prin care a trecut alături de soțul ei au fost „cea mai rea experiență” din viața ei, potrivit MailOnline.

Refugiata s-a plâns poliției că familia gazdă „se așteaptă (ca ucraineanca) să curețe și să facă ordine în casă pentru puțini bani sau gratis, sub pretextul că o salvează din calea războiului cu Rusia și îi oferă un acoperiș deasupra capului.

„A fost devastator. Am vrut doar să ajutăm. Dacă aș fi fost acuzată, ar fi trebuit să declar asta și ar fi fost un impediment permanent în cariera mea. (Polițiștii) au vorbit și cu soțul meu și i-au spus că pot fi condamnată la închisoare pe viață dacă sunt găsită vinovată”, a spus Debenham pentru MailOnline.

Familia ucraineană locuia cu Debenham de doar trei săptămâni când acuzația a fost făcută.

Refugiata de 30 de ani a susținut că este profesoară de engleză și a fost primită de familia britanică alături de fiica ei de 10 ani, cu condiția îndepliniri unor servicii de bonă de două sau trei ori pe săptămână, pentru care ar fi fost plătită 200 de lire sterline.

Înainte de sosirea familiei ucrainene, Debenham a început să-i pregătească actele necesare vieții în Marea Britanie, ajutând-o cu asistența socială, conturile bancare și un loc la școală pentru copil.

„Cantitatea de vase s-a dublat rapid. Mama folosea un pahar nou de fiecare dată când bea un pahar cu apă sau băutură. I-am explicat că trebuie să ajute mai mult, chiar i-am arătat cum să folosească mașina de spălat vase”, a spus englezoaica.

Însă conflictul nu s-a oprit aici: ucraineanca a trântit ușa pentru că Debenham nu a putut să o ducă cu mașina la o programare pentru că lucra de acasă, iar altădata i-a spus fiului britanicei să își facă nevoile lângă un loc de joacă și să folosească frunze pentru a se curăța, în loc să îi sugereze să meargă în incinta școlii din apropiere.

„I-am spus că ar trebui să găsească alt loc unde să locuiască”, a spus Debenham după ce s-au adunat mai multe incidente.

Câteva zile mai târziu, ucraineanca i-a spus că va pleca, însă la scurt timp după aceea poliția a vizitat familia britanică. Într-un raport al poliției, mama ucraineană a susținut că a fost „pusă să lucreze în majoritatea zilelor, să aibă grijă de copii, să curățe și să facă ordine în casă”.

Ea a mai spus că a fost „folosită ca sclavă și îngrijitoare cu normă întreagă pentru o plată mică sau absentă, sub pretextul de a o ajuta”.

Poliția nu a găsit însă nicio dovadă care să susțină afirmațiile ucrainencei, care a refuzat să comenteze pentru sursa citată.