O profesoară vrea eliminarea premierii publice a elevilor

Petiția unei profesoare de la o școală din Bacău a creat vâlvă în sistemul de învățământ. Nemultumirea cadrul didactic a pornit după ce a observat că premierea în cadru festiv a elevilor cu rezultate bune, nu face decât să adâncească concurența și presiunea asupra tinerilor. Mai mult decât atât, profesoara consideră că transmiterea publică a mediilor și a rezultatelor obținute de elev, fără a fi nevoie de acordul părintelui sau tutorelui, reprezintă o încălcare a datelor cu caracter personal, cu efecte traumatizante emoțional pentru copil.
„Susțin eliminarea premierii publice ca un drept la intimitate al copilului. Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public, prin astfel de ierarhizări finale, în învățământul obligatoriu. Școala nu reprezintă un concurs, ci dreptul firesc al copilului la educație. Elevii să fie premiați pentru reușite la olimpiade și concursuri și nu la absolvirea unui an școlar, în fața tuturor. Ei nu trebuie să fie în competiție cu colegii lor, sistemul ierarhic deschis conducând către invidie și ură, încurajând animozități între copii de vârsta mică și adolescenți”, a transmis Ana-Nela Popoveniuc, Școala Gimnazială ,, Ion Creangă” din Bacău.