O persoana a fost ranita intr-un accident produs langa Vaslui

accident

Un accident rutier s-a produs în suburbia Brodoc din municipiul Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre conducătorii auto având nevoie de îngrijiri medicale. Victima, un bărbat în vârstă de 30 ani a primit primul ajutor, ulterior fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism toracic.

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor medical.