O parte dintre jucătorii echipei FC Botoșani s-au reunit la stadionul Municipal

botosani2

O parte dintre jucătorii echipei FC Botoșani s-au reunit astăzi, la ora 13.00, la stadionul Municipal. Este vorba de Enriko Papa, Dawa, Lupeta și mai mulți jucători tineri care vor merge în cantonament. Ceilalți jucători au plecat dimineață la Iași unde au efectuat vizita medicală.

Căpitanul Enriko Papa este foarte optimist înaintea startului pregătirii și spune că FC Botoșani va reuși să se califice din nou în play-off.

„Gândul nostru este să prindem play-off-ul, să mergem cât mai sus și de ce nu, să mergem în Europa. Avem o echipă foarte bună, jucăm foarte bine, trebuie să muncim acum în cantonament. Dacă nu au plecat mulți și nu au venit mulți, e bine. Suntem toți împreună, știm jocul, am făcut o familie frumoasă și trebuie să continuăm așa. Eu vreau să-mi văd de treba mea, să joc cât mai bine la Botoșani, mai am contract până în vară și vedem după. Mi-a zis și mister Valeriu din vară (n.r. despre prelungirea contractului) dar ei știu ce fel de om sunt eu. Dacă îmi dau cuvântul, e gata pentru mine”, a spus Enriko Papa.

Optimist este și președintele Cătălin Anton care vrea locul trei la finalul acestui sezon. A evitat să vorbească despre jucătorii care vor veni și cei care vor pleca spunând că deocamdată totul este la nivel de discuții.

„Gândurile noastre sunt de play-off. Ne dorim o poziție cât mai înaltă în play-off. Tindem și credem că locul nostru este trei în play-off. Avem și o poziție favorizantă la ora actuală în clasament. Dacă ratăm obiectivul, e doar pe mâna noastră. În niciun caz nu cred că vom rata obiectivul. Toți băieții sunt extrem de bine motivați, antrenorii își doresc, mergem într-un stagiu de pregătire în Antalya de pe data de 7 ianuarie până pe 17 ianuarie, avem patru întâlniri amicale. Problema transferurilor o vom rezolva în perioada ferestrei de transfer, între 15 ianuarie și 15 februarie. După cum știți, probabil se va rezolva totul pe 15 februarie, în ultima zi. Deocamdată nu pot vorbi cu certitudine despre nicio plecare. Suntem în discuții pentru câteva împrumuturi, câteva transferuri, dar lucrurile astea le putem discuta după data de 15 ianuarie”, a spus Cătălin Anton, președintele clubului FC Botoșani.

Singura certitudine la capitolul veniri este Sebastian Mailat de la CFR Cluj dar oficialii FC Botoșani spun că în cantonamentul din Turcia vor mai veni trei-patru jucători. Cât privește plecările, sunt discuții pentru Ongenda, Racovițan, Dawa și Malcolm dar încă nu au fost negocieri cu vreun club pentru transferul acestora. În plus, alți trei-patru jucători străini care nu au confirmat în acest sezon ar putea părăsi echipa în această iarnă.