O nouă șansă la viață pentru doi copii

transplant

Parintii copilului de doi ani din Botosani, cazut de la etajul trei al unui bloc de locuinte, au fost de acord cu donarea de organe dupa ce medicii au remarcat ca micutul este in moarte cerebrala. Astfel, au fost salvate vietile altor doi copii aflati pe liste de asteptare pentru transplant renal.

Un băiat de 11 ani, din Iași, și o adolescentă de 17 ani, din Suceava, vor avea parte de o viață normală în urma transplanturilor de rinichi, organe primite de la Carol, copilul de doi ani din Botosani. Dublul transplant de rinichi a fost realizat ieri, în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „ Parhon” din Iaşi.

Am avut emoții pentru că vorbim de un donator de 2 ani, un donator cu organe încă neformate, cu o recoltare dificilă pentru că vă dați seama de mărimea unui copil de 2 ani. Și după aceea a fost o decizie dificilă a noastă, aveam mai mulți candidați,inclusiv s-a pus problema ca cei 2 rinichi să fie transplantați în bloc, la un adolescent de 19 ani, adolescent care avea o potrivire foate bună, dar de comun acord ne-am gândit să spunem așa să riscăm într-un fel, intr-un sens bun medical, nu în sens de loterie și să maximizăm eficiența acestui act. Anestezia este dificilă în aceste situații. Amândoi erau doi copii aflați de mult timp în dializă și de aceea puțin subdezvoltați, deci nu dimensiuni normale, chiar și copilul mai mare.”- a declarat Adrian Covic, coord. Compartimentul de Transplant Renal Parhon

Intervenţiile chirurgicale au fost posibile în urma prelevării de organe care a avut loc în aceeaşi zi, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”.  Prelevarea a durat aproximativ 6 ore.

”În acest caz a fost decizia părinților și dorința lor știind că, copilul lor nu are nici o șansă, să doneze organele copilului. Un lucru care e demn de apreciat. Efortul a fost din partea tuturor, în sensul în care pentru recoltare au fost implicate 5 echipe chirurgicale, care s-au coordonat foarte bine după cum știn și rezultatul, iar în afară de aceste 5 echipe, sigur este și meritul celorlalte echipe care s-au implicat în a da aceste organe către pacienții care erau depedendenți de aceste organe.”- a declarat Corneliu Paiu, șeful Secţiei de ATI de la „Sfânta Maria“

Pentru medicii de la Spitalul Sf. Maria, interventia de ieri a fost una dificila, tinand cont de context.

Ieri pentru noi, ca și echipe medicale a fost un moment extrem de emoționant. Este impresionant cum sufeința unor oameni poate să dea atât de multă lumină unor copii . Aș vrea foarte mult ca persoanele care ne ascultă să înțeleagă că donatorii pediatrici sunt extrem de rar și sunt dej aun număr foarte mare de copii pe care noi îi trimitem in străinătate pentru a beneficia de un translant în vest. Îmi exprim condoleanțe către familia care a dat dovadă de cel mai înal gest de gratitutdine.”- a declarat Lavinia Ionescu, medic specialist anestezie și terapie intensivă

Cei doi copii care au primit organele vor avea nevoie de recuperare și de tratament pe toată durata vietii pentru că aceștia au o greutate și o înălțime mai mică decât cele normale. În ultimii 20 de ani, peste 340 de transplanturi au fost efectuate la Spitalul Parhon din Iași.