O nouă premieră la Opera Iași: „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini
Opera Națională Română din Iași va prezenta, la finalul lunii, a treia premieră a anului, precedentele fiind „Turandot”, de Giacomo Puccini și „Făclia de Paști”, de Alexandru Zirra. Noul titlu propus publicului este „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini.
Anticipând gradul ridicat de interes față de celebra creație pucciniană, teatrul liric ieșean a programat trei reprezentații ale operei în trei acte care a avut premiera mondială în anul 1904, pe scena celebrului Teatro alla Scala din Milano. Acestea vor avea loc pe 27, 29 și 30 noiembrie, în Sala Mare, de la ora 18:30.
Spectacolele, realizate în colaborare cu Opera Națională București, vor fi dirijate de maestrul David Crescenzi. Cele două distribuții ale evenimentelor amintite cuprind soliști invitați și soliști ai Operei Naționale Române din Iași, alături de corul și orchestra teatrului liric ieșean.
„Madama Butterfly” a avut ultima premieră la Opera Iași cu aproape cinci decenii în urmă, pe 19 aprilie 1975.