O minora din Bogdănești, găsită carbonizată în grădina casei. Polițiștii au deschis un dosar penal

politia nu treceti

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 06.30, o minoră de 16 ani, din comuna Bogdănești a fost găsită de membrii familiei parțial carbonizată, în grădina locuinței.

Cadavrul minorei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.