O importantă axă rutieră din nordul județului Galați, modernizată cu 21 milioane de euro

Investiție record pentru o axă rutieră importantă din nordul județului Galați. Peste 23 de kilometri de drum vor fi modernizați cu 21 milioane de euro.

Autoritățile au emis deja ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea acestei importante axe rutiere din nordul județului Galați. Este vorba despre o amplă modernizare a drumului județean 240 – Munteni – Țigănești -Ungureni- Slobozia Blăneasa –Negrilești – Slobozia Corni –Tălpigi –Gura Gârbovățului -Tăplău –Ghidigeni – Gefu – intersecția cu DN24.

„Este o lucrare amplă, prin care vom moderniza peste 23 de kilometri de drum, în cadrul uneia dintre cele mai mari investiții în infrastructura rutieră a județului. Va fi consolidată fundația drumului, va fi lărgită partea carosabilă, vor fi modernizate 6 poduri mari, inclusiv podul de la Ghidigeni, și toate podețele de pe traseul drumului și vor fi amenajate trotuare în interiorul localităților, precum și șanțuri din beton pentru colectarea apelor pluviale”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.De asemenea, se va interveni și la cele două intersecții cu DN24, precum și la trecerea cu calea ferată de la Ghidigeni. Având în vedere lungimea acestui drum, s-a decis ca lucrarea să se desfășoare în mai multe etape, astfel încât traficul în zonă să fie cât mai puțin afectat. Investiția este finanțată cu fonduri prin Programul Național “Anghel Saligny”.Cea mai aglomerată șosea din județul Galați va fi extinsă la patru benzi Cea mai aglomerată șosea din județul Galați va fi modernizată și extinsă. Este vorba despre un sector al drumului național DN25, care leagă orașele Galați și Tecuci.Potrivit autorităților, în acest moment, starea actuală a drumului de acces creează o serie de efecte negative, cele mai semnificative fiind: „blocaje/ambuteiaje frecvente în trafic, lipsa unor condiții minime pentru sănătatea, confortul și igiena oamenilor; precum și risc mare de producere a accidentelor și consum crescut de combustibil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *