O ieseanca cu 5 copii isi striga disperarea si ameninta ca se muta in fata Palatului Roznovanu dupa ce a fost somata sa paraseasca o locuinta a Primariei Iasi

primaria iasi

Un mesaj disperat ne-a parvenit pe adresa redactiei, semnat de o ieseanca, mama a 5 copii nevoita sa paraseasca o locuinta a Primariei. Aceasta nu a reusit sa ajunga in audienta la primarul Mihai Chirica si ameninta ca se va muta in fata Primariei impreuna cu copiii pana cand situatia ei va fi analizata. Mai jos, mesajul integral transmis de Luminita G.

„Cei din comisie au luat hotărârea ca eu să evacuez casa în care stau de 12 ani pe motiv că am refuzat ce mi-au oferit ei, o cameră cu mucegai, fără apă, fără lumină. O casă în care nu poate locui o familie cu 5 copii cum am eu. Nu este corect cum procedează dumnealor. Eu plătesc chirie corect, nu am datorii nicăieri. Nu mai am contract aici în strada Râpei unde locuiesc acum din 2019 dar cu chiria eu sunt la zi. Am 2 copii care luna asta le se expiră buletinele. Fac 18 ani si am cerut o adeverință de la DAFIS să pot merge să le fac buletine, că nu am contract. Nu au vrut să îmi elibereze. Nu știu ce să fac cum să fac, unde să mă duc. La domnul primar nu se poate să ajungi niciodată, doar dacă ai relații. Vă rog să mă îndrumați undeva să pot să rezolv cu casa. Nu am unde să mă duc. Am cerut de 3 ori în scris la Primărie să o pot cumpăra să pot să investesc să îmi fac condiți ca tot omul dar nu au acceptat. Incotro să o apuc, cui să-i zic că nimeni nu te bagă în seamă? Am fost în audiență la doamna directoare la DAFIS iar ea mi-a zis că in Consiliu Local au hotărât ca eu în 60 de zile să predau cheia de la casă. Am ajuns în țara noastră să nu mai fim siguri pe casa noastră. După câțiva ani te dau afară ca pe un câine indiferent dacă ești corect sau nu. Dacă se ajunge să mă dea afară nu o să am de ales decât să mă mut în față la Primărie poate așa o să se împiedice domnul primar dimineața când vine la servici de mine. Altă soluție nu am”, ne-a scris Luminita Gabriela, o ieseanca disperata ca-si va pierde locuinta in care sta cu 5 copii.