O firmă care procesa carne a fost amendată de Garda de Mediu Galați
Comisarii Gărzii Naționale de Mediu din Galați au descoperit mai multe nereguli grave în urma unui control efectuat la o societate din municipiu care activează în domeniul procesării cărnii de pasăre.
Potrivit autorităților, firma desfășura activitate fără autorizație de mediu, depășind limita legală de producție. De asemenea, inspectorii au constatat lipsa raportărilor obligatorii către Fondul pentru mediu și probleme legate de gestionarea apelor uzate și a documentelor de evidență.
În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 65.000 de lei, iar activitatea operatorului economic a fost suspendată până la obținerea autorizației necesare.