O dronă de mari dimensiuni a fost găsită într-o pădure din județul Argeș
O dronă de origine neidentificată până în acest moment a fost găsită în județul Argeș, într-o pădure din satul Voinești.
Drona a fost descoperită de mai mulți vânători care se aflau în zonă, la o altitudine mai mare, și care au sunat la 112.
Polițiștii au restricționat circulația în zonă și asigură perimetrul până la sosirea echipelor specializate ale SRI și MApN.
Potrivit Sindicatului Europol, drona are un dispozitiv artizanal montat și o parașută atașată. La acest moment nu se cunoaște dacă drona are legătură cu conflictul din Ucraina. Cert este că nu a fost folosită de militarii din baza NATO din zonă.
„Astăzi, 21 decembrie 2025, în jurul orei 10.40, Poliţia Municipiului Câmpulung a fost sesizată telefonic de către un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Lereşti, judeţul Argeş, participant la o vânătoare organizată, cu privire la faptul că, într-o zonă împădurită de pe muntele Strâmtu, comuna Lereşti, ar fi fost identificat un obiect zburător posibil de tip dronă, prăbuşit printre copaci. În urma sesizării, la faţa locului a fost direcţionat de urgenţă un echipaj de poliţie, care a procedat la asigurarea perimetrului şi la verificări preliminare, în vederea prevenirii oricăror riscuri pentru persoane sau bunuri”, a transmis IPJ Argeș.
