O creșă din județul Iași a fost vandalizata de doi minori. Pagubele sunt de peste 30.000 de lei
În data de 03/06/2024, polițiștii din cadrul IPJ Iași, S1 Rurală Holboca, cât și Serviciul de Poliție Locală Holboca, au fost sesizați despre faptul că la creșa nouă, din satul Holboca, care se află pe punctul de finalizare lucrări și predare, s-au înregistrat distrugeri, vandalizări și furturi de echipamente din interior, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 30000 de lei.
În cea mai bună cooperare cele două instituții au demarat acțiuni de depistare a făptașilor. În urma acțiunilor specific polițienești, au fost depistați minorii A.I.C și U.R.F, ambii cu domiciliul în com. Holboca, care în data de 1 iunie de ziua copilului, au pătruns prin efracție în clădirea aflată în construcție.
Minorii au fost conduși la Poliția Municipiului Iași, unde au fost fotografiați și amprentați pentru a fi introduși în bazele de date, întocmindu-se dosar penal pentru furt și distrugere.