O broșă antică, scoasă la vânzare pe Facebook cu 30.000 de euro / Polițiștii au recuperat-o
Polițiștii din Hunedoara au recuperat o broșă care pare din aur și care ar putea face parte din patrimoniul național cultural. Broșa a fost pusă la vânzare pe o rețea de socializare, aceasta urmând să fie expertizată de Muzeul Național de Istorie a României, anunță Opinia Timișoarei.
”Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un bun mobil ce pare a fi din aur, susceptibil a face parte din patrimoniul național cultural. În urma activităților de cercetare și investigare, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Protejarea Patrimoniului Cultural au recuperat o broșă (fibulă) ce pare a fi din aur, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, susceptibilă a face parte din patrimoniul național cultural”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.
Potrivit cercetărilor, fibula ar fi fost furată de pe teritoriul României, în cursul anului 2024, susțin reprezentanții IPJ Hunedoara. Obiectul urmează a fi înaintată Muzeului Național de Istorie a României, în vederea expertizării”, au mai precizat reprezentanții IPJ Hunedoara.