O adolescentă din Vrancea a intrat în comă după un accident grav cu trotineta
Un grav accident rutier s-a produs aseară, în orașul Odobești din județul Vrancea. Un băiat în vârstă de 14 ani, în timp ce conducea o trotinetă electrică, având ca pasager o fata de 14 ani, a încercat să evite un pieton și s-a dezechilibrat. În urma manevrei, a acroșat un alt adolescent, în vârstă de 15 ani, care se afla pe partea carosabilă, în zona unei stații de transport public.
În urma impactului puternic, pietonul a suferit răni ușoare însă pasagera aflată pe trotinetă, a intrat în comă, fiind preluată de un echipaj medical și transportată inițial la UPU Focșani, ulterior fiind transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Galați. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.