Nuntile s-ar putea relua in luna mai estimeaza Alexandru Rafila

nunti

Ministrul Sanatatii a anuntat astazi ca a avut diverse intalniri cu specialisti din diverse domenii inclusiv din industria nuntilor. Alexandru Rafila crede ca nuntile s-ar putea relua incepand cu luna mai.

„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuție aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în așa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea își dorește predictibilitate. Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună un program. E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de siguranță care înseamnă o oarecare distanțare sau în cazul unor evenimente publice utilizarea măștii”, a spus Alexandru Rafila.