Numărul rromilor care se înscriu la școală, în creștere

dreamstime_s_36932729

Numărul rromilor care se înscriu în școlile ieșene a crescut foarte mult în ultimul timp, dar, din păcate, o mare parte dintre aceștia părăsesc timpuriu băncile unității de învățământ.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, în anul școlar 2021-2022, în rândul rromilor se manifesta o probabilitate mai mare de absenteism și abandon școlar decât în cel al ne-rromilor sau a altor minorități.

De asemenea, un procent mult mai mare de rromi decât de ne-rromi au părăsit timpuriu școala, fără a finaliza învățământul obligatoriu. „Deși nu există date oficiale complete, într-un număr de analize ale Inspectoratului Școlar Județean Iași s-au colectat informații relevante despre populația de rromi și aspecte referitoare la nivelul său de educație. Numărul rromilor – și mai ales al rromilor care se identifică astfel – care se înscriu la școală a crescut continuu, însă, în ciuda contribuției importante pe care grădinița o are la succesul școlar al copilului, există încă un număr mare de copii rromi care nu frecventează grădinița, din cauza costurilor implicate, a lipsei de spațiu sau a izolării geografice”, declară reprezentanții ISJ Iași.

În anul școlar 2021-2022 limba „Istoria și tradițiile rromilor” era studiată de 116 elevi ieșeni în clasa a VII-a, iar 94 elevi studiau această limbă, fiind în clasa a VI-a. În total erau 202 elevi care studiau limba maternă „Istoria și tradițiile rromilor”.

Studiul limbii materne este un element care stă la baza progresului școlar. Stimularea participării la educație a elevilor minoritari constituie o prioritate în rezolvarea problemelor educaționale și sociale cu care se confruntă grupurile minoritare.