Numărul infecțiilor nosocomiale raportate de spitalele sucevene a crescut semnificativ în acest an. 306 cazuri anunțate de Spitalul Județean Suceava

Spitalul-judetean-Suceava-2-nov-22-1_tn-600x450

De la  începutul acestui an, în spitalele sucevene au fost raportate 536 de cazuri de infecții nosocomiale, față de 393 în 2020 și de 448 în 2021. Cele mai multe cazuri sunt raportate de Spitalul Județean, fiind și cea mai mare unitate spitalicească din județ: 306 cazuri de infecții nosocomiale în primele trei trimestre din 2022, din care 40 în rândul bolnavilor internați la Terapie Intensivă. La polul opus se află Spitalul Orășenesc Gura Humorului, care a raportat doar șase cazuri de infecții nosocomiale, iar tot de la începutul acestui an centrele paliative Ilișești și Sf. Luca din Sucevița au raportat câte cinci cazuri. În mediul privat, Spitalul Bethesda nu a raportat către DSP niciun caz de infecție intraspitalicească, în condițiile în care în continuare România ocupă unul dintre ultimele locuri din UE în privința raportării cazurilor de nosocomiale.

Infecțiile intraspitalicești sunt în creștere în ultimii ani în spitalele din județ, atât în cele de stat, cât și în unitățile private. O situație statistică a Direcției de Sănătate Publică arată că numărul acestora a crescut de la an la an și tot mai mulți pacienți se aleg cu încă o afecțiune pe perioada spitalizării.

De departe, în topul nefericit al acestor infecții se află Spitalul Județean, acesta fiind și cel mai mare din județ, unde în anul 2020 au fost 236 de cazuri de infecții intraspitalicești, în 2021 numărul acestora a crescut la 270, iar  în primele trei trimestre ale acestui an au fost deja înregistrate 306 cazuri de infecții nosocomiale. În fiecare an, dintre pacienţii care au primit o nouă boală pe patul unui spital sucevean, un număr important au fost copii internaţi în cadrul secţiilor de Pediatrie și Neonatologie. Cele mai frecvente infecţii nosocomiale căpătate de pacienţii suceveni au fost cele respiratorii, înregistrându-se o creștere semnificativă de la 28 de cazuri în 2020 la 64 de cazuri în 2021, urmate de cele de plăgi operatorii cu care bolnavii se pot alege chiar şi după cele mai comune intervenţii chirurgicale, infecţii digestive, urinare  şi cutanate.

Cei mai vulnerabili rămân pacienții internați în secția de Terapie Intensivă, fiind 35 de cazuri în 2020, 38 în 2021 și 40 de cazuri în perioada ianuarie-septembrie 2022, imunitatea scăzută a pacienților aflați la ATI favorizând apariția acestor afecțiuni.

În fiecare an sunt raportate cazuri de infecții nosocomiale și în cazul nou-născuților, în cadrul secțiilor de Obstetrică-Ginecologie, dar sunt cazuri sporadice, nefiind înregistrate focare. Și în cazul bebelușilor, ca și în cazul pacienților internați la ATI, capacitatea de a lupta cu infecțiile este scăzută, aceștia fiind vulnerabili în fața infecțiilor intraspitalicești.

Trendul ascendent s-a păstrat și de la începutul acestui an la Spitalul Județean. Dacă în primul trimestru al anului s-au înregistrat 61 de cazuri de infecții nosocomiale, numărul acestora a crescut la 80 în perioada aprilie-iunie, pentru ca în trimestrul al III-lea să fie raportate 114 cazuri de infecții intraspitalicești.

Spitalul Municipal Fălticeni a raportat în primele trei trimestre ale acestui an 58 de astfel de infecții, iar Spitalul de Psihiatrie Siret 52 de cazuri. La Spitalul Municipal Rădăuți au fost raportate 43 de cazuri de infecții nosocomiale de la începutul anului, iar la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 27 de îmbolnăviri cu infecții intraspitalicești. La polul opus se află Spitalul Orășenesc Gura Humorului, care a raportat doar șase cazuri de infecții nosocomiale, iar tot de la începutul acestui an centrele paliative Ilișești și Sf. Luca din Sucevița au raportat câte cinci cazuri.

Se pare că mulți medici încă nu raportează aceste cazuri de infecții intraspitalicești, pentru că sunt spitale din județ care nu apar cu niciun caz în cursul anului trecut, aceeași situație întâlnindu-se și în ultima perioadă a acestui an. Spitalul privat Bethesda, de exemplu, nu are raportate către DSP cazuri de infecții nosocomiale.

În total, în spitalele din județ au fost 536 de cazuri de infecții nosocomiale în perioada ianuarie-septembrie a acestui an, față de 393  în 2020 și de 448 în 2021.