Număr dublu de autorizații pentru noi investiții la Galați

Galatiul a devenit tot mai atractiv pentru investiții, lucru dovedit de numărul mare de autorizații de construcții emise în ultima perioadă. Un exemplu evident este că anul trecut s-au eliberat 55 de autorizații de construcție pentru facilități de producție, depozite sau hale, un număr dublu față de anii 2020 și 2021 când s-au înregistrat câte 24.
S-a dezvoltat în această perioadă și sectorul rezidențial. Astfel, au fost eliberate 176 de autorizații pentru imobile cu destinația locuință (case) în anul 2022, față de 153 în 2021 și 145 în 2020. Totodată, la Galați au fost autorizate șapte ansambluri rezidențiale (blocuri) în 2020, 21 în 2021 și 14 în anul 2022.
Mai mult, un studiu prezentat de Romania Property Club la începutul acestui an evidențiază planuri de investiții de până la 1,2 miliarde de euro în proiecte office, retail și logistice în cele mai atractive destinații din țară: Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Galați, Arad, Oradea și Ploiești.