Noul Ambulatoriu al Spitalului de Pediatrie din Iași va beneficia de finanțare europeană
Proiectul de extindere a ambulatoriului Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași a fost aprobat pentru finanțare europeană, a anunțat Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. Cu o finanțare nerambursabilă de 21,1 milioane de lei, proiectul face parte din apelul de proiecte „Investiții în infrastructura publică a ambulatoriilor spitalelor de pediatrie”, din cadrul Programului Sănătate.
Noul ambulatoriu va include cabinete de consultații, o cameră pentru pansamente și tratamente, spații de așteptare, birouri pentru informare și programare, precum și saloane pentru internări de zi. În urma extinderii, numărul consultațiilor anuale va crește de la 60.000 la 80.000.