Noile autobuze electrice care vor ajunge în Iași vor circula pe rutele 42 și 52

autobuz electric 10 metri BMC Truck and Bus

24 de noi autobuze electrice de 10 metri, operabile în condiții de deal, vor ajunge în municipiul Iași. Acestea vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou).

„Mulțumesc Ministerului Dezvoltării și, în mod deosebit, domnului ministru Cseke Attila, pentru întreaga colaborare pentru modernizarea transportului public și transformarea acestuia în unul ecologic! Grație fondurilor europene avem contracte semnate pentru 32 de tramvaie ultramoderne, PESA și Bozankaya, din care 15 au ajuns deja în orașul nostru, și pentru încă 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri. Continuăm programul amplu de modernizare a liniilor de tramvai și vom construi un nou depou, independent energetic, în Dacia. Așa cum am promis, transportul public în orașul nostru devine verde, modern, inteligent!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cele 24 de autobuze au o valoare de achiziție de 47.280.008 lei, fără TVA (56.263.209,52 lei, cu TVA, circa 11,4 milioane de euro) și vor fi livrate de compania românească BMC Truck & Bus.