Noi restrictii pentru oligarhii rusi

usmanov

Departamentul de Stat anunță o nouă politică de restricție a vizelor in cazul unor oligarhi ruși, membrilor familiilor și asociaților apropiați. „Acești oligarhi sunt cunoscuți că dirijează, autorizează, finanțează, sprijină în mod semnificativ sau desfășoară activități maligne în sprijinul politicii externe destabilizatoare a Rusiei. Într-o acțiune inițială în temeiul acestei politici, am luat măsuri pentru a impune restricții de viză pentru 19 oligarhi și 47 de membri ai familiei și apropiați”, sustine Casa Alba.

Printre cei vizati se afla Alisher Burhanovich Usmanov, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia și un apropiat al lui Putin. Proprietatea sa va fi blocată de utilizare în Statele Unite inclusiv yacht-ul său, unul dintre cele mai mari din lume. Germania i-a confiscat jetul său privat, una dintre cele mai mari avioane private din Rusia. Statele Unite îl vor sancționa și pe Dmitri Peskov, care, în calitate de purtător de cuvânt al lui Putin, este un furnizor de top al propagandei lui Putin. Statele Unite vor impune, de asemenea, restricții de viză pentru 19 oligarhi și 47 dintre membrii familiei și apropiații acestora.

Nikolai Tokarev (soția lui Galina, fiica Mayya și cele două companii imobiliare de lux ale sale)
Boris Rotenberg (soția sa Karina și fiii săi Roman și Boris)
Arkady Rotenberg
Serghei Chemezov (soția lui Yekaterina, fiul său Stanislav și fiica vitregă Anastasiya)
Igor Shuvalov (cele cinci companii ale sale, soția sa Olga, fiul său Evgeny, compania, avioanele sale, și fiica sa Maria și compania ei)
Yevgeniy Prigozhin (cele trei companii ale sale, soția sa, Polina, fiica sa Lyubov și fiul său Pavel),
Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui Putin
Alisher Usmanov (Yacht-ul său, unul dintre cele mai mari din lume și avionul său privat, una dintre cele mai mari avioane private din Rusia)