Noi probleme la Golden Gate-ul românesc. Au apărut crăpături în asfalt, denivelări și infiltraţii în structura de rezistenţă a podului

De noul pod suspendat peste Dunăre, faimosul Golden Gate al României, se ţin lanţ problemele. Iar şuruburile slăbite şi asfaltul crăpat sunt cele mai mici necazuri. Au fost descoperite infiltraţii în structura de rezistenţă a podului.

Aceste noi crăpături în asfalt au apărut pe sensul de mers Tulcea – Brăila. Vorbim despre aceeași zonă, același sens de mers care a fost decopertat și asfaltat în urmă cu aproximativ o lună, pentru că acolo au apărut acele valuri, denivelări în șosea, din cauza tonajului mult prea mare al camioanelor. Iată că după reasfaltare, la mai puțin de o lună, au apărut aceste crăpături. În unele locuri sunt atât de mari că se vede tablierul metalic al podului.

Reprezentanții CNAIR spun că este vorba despre o problemă în ceea ce privește rețeta asfaltului sau modul de turnare al acestuia, pentru că astfel de crăpături nu ar fi trebuit să apară într-un timp atât de scurt de la asfaltare. În acealași timp, a reapărut în discuții și problema infiltrațiilor de la blocul de ancoraj, care au apărut prima dată în anul 2020…2021. Pentru aceste infiltrații a fost găsită, inițial, o soluție tehnică, adică utilizarea de spumă poliuretanică. Soluția, însă, nu a dat roade. Acum, a fost identificată o altă soluție tehnică, adică injectarea de rășină.

Această soluție este, în acest moment, sub monitorizare, pentru a vedea dacă este eficientă sau nu. Iar dacă nici această soluție nu este ceea ce trebuie, atunci se vor face săpături în jurul blocurilor de ancoraj, pentru a fi construit un perete etanș, operațiune denumită cămășuire. 

CNAIR precizează că, în acest moment, traficul nu este afectat.

În același timp, reprentanții Companiei de drumuri spun că aceste costuri vor fi suportare de către constructor, pentru că ei au plătit „pentru un pod bun, nu pentru un pod care să aibă astfel de probleme atât de repede de la inaugurare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *