Noi focare de pesta porcina in Galati si Iasi

mistret

Noi focare de pesta porcina au fost confirmate astazi in Iasi si Galati. Vorbim de două focare de pestă porcină africană, la porci mistreţi, pe fonduri de vânătoare din comunele Bivolari şi Trifeşti. Prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş, a confirmat că, în prezent, sunt 6 focare de pestă porcină africană la mistreţi şi 5 la porci domestici in judetul nostru.

Totodata conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare Iaşi, a transmis că se interzice consumarea cărnii de mistreţ, şi, pe de altă parte, pe fondurile de vânătoare afectate vor fi reduse exemplarele până la un mistreţ pe doi kilometri pătraţi.

La Galati, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, astazi, Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie în marginea nordică a localităţii Bălăşeşti.

Este al patrulea focar de pestă porcină descoperit de la începutul anului. Pe raza judeţului Galaţi sunt declarate opt focare active în şapte localităţi: Griviţa, Schela, Ţigăneşti, Scânteieşti, Tuluceşti, Mândreşti şi Bălăşeşti.