Noapte de groază pentru 4 tineri din județul Botoșani

Un accident cu patru victime s-a petrecut noaptea trecută pe DJ 298, în localitatea Cristinești, județul Botoșani. În eveniment a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau tineri cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.
Aceștia au constat faptul că nici o persoană nu a rămăs încarcerată, iar echipajele medicale au transportat victimile la spital, toate fiind conștiente și cooperante. Pomierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru a stabili cauzele producerii accidentului.