Ninsori, vant și polei in jumătatea sudica a tarii

Din aceasta seara, începând cu ora 23.00, în jumătatea de sud a țării precipitațiile se vor extinde treptat și se vor acumula cantități, local de peste 20…30 l/mp.

Va ninge pe arii mai extinse și însemnat cantitativ, în special în noaptea de duminică spre luni (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de luni (11 ianuarie) când se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vor fi și intervale cu ploaie și lapoviță și se va forma polei.

Din dimineața zilei de luni (11 ianuarie) vântul se va intensifica treptat, local vor fi rafale de 40…50 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 60 …70 km/h și va fi viscol.

Probabilitatea de apariție a intervalelor de timp cu precipitații va fi ridicată pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, iar din a doua parte a acesteia vremea va deveni mai rece decât în mod normal la această dată.