Ninsori in toata tara pana miercuri

Agentia Nationala de Meteorologie anunta ca incepand de astazi la amiaza pana miercuri la ora 10, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp.

Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. În Bărăgan și Dobrogea vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ploaie, iar izolat se va forma polei.

Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h.

În a doua parte a săptămânii, vremea va deveni rece, local geroasă în cursul nopților și dimineților. Local și temporar va mai ninge îndeosebi în zona de munte și în regiunile intracarpatice.