Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat

nicolae ciuca

Nicolae Ciucă și-a depus oficial mandatul de premier desemnat, printr-o scrisoare trimisă conducerii Parlamentului. Decizia a fost înregistrată în această dimineață.

Ciucă a transmis o scrisoare în acest sens către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, în această dimineață, care au anulat programul audierilor de astăzi și al votului din plen programat pentru miercuri.

În aceste condiții, se va relua procedura care a avut loc după ce, pe 20 octombrie, Guvernul propus de Dacian Cioloș a picat votul din Parlament.

Astfel, președintele Klaus Iohannis va chema din nou partidele politice la negocieri, urmând ca la final să desemneze din nou un premier. Acesta va avea la dispoziție 10 zile să depună în Parlament programul de Guvernare și lista cu miniștri, urmând ca apoi să aibă loc și votul de învestitură.