Nicolae Ciucă: „Nu putem să spunem că nu se poate întâmpla și la noi ceea ce s-a întâmplat în Polonia”

nicolae ciuca

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că un eveniment precum cel din Polonia, unde o rachetă a ucis doi oameni într-o localitate de lângă frontiera cu Ucraina, este foarte greu de previzionat şi că „nu putem să spunem că nu se poate întâmpla” şi în România un astfel de incident.

Întrebat dacă se vor lua măsuri de securitate suplimentare în judeţele României de la frontiera cu Ucraina, în urma incidentului din Polonia, premierul a răspuns că este o problemă care ţine de Ministerul Apărării Naţionale şi care probabil are în analiză măsuri.

„În acest moment este o situaţie care încă are un efect emoţional şi este normal să fie aşa pentru că au murit oameni. Este o problemă care ţine efectiv de măsurile care se iau la nivelul Ministerului Apărări Naţionale şi nu aş vrea să anticipez măsurile care sunt probabil în analiză, iar partea aceasta de siguranţă eu pot să vă spun că, aşa cum de fiecare dată am avut posibilitatea, şi acum susţin că prin tot ceea ce facem la nivelul Guvernului împreună cu aliaţii nu facem altceva decât să luăm toate măsurile astfel încât să nu avem astfel de evenimente. România este o ţară sigură. Sigur, nu putem să spunem că nu se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat în Polonia, este foarte greu de previzionat, este foarte greu de anticipat un astfel de eveniment. Nu vreau să vă spun acum că suntem în măsură să dispunem de mijloace tehnice să prevenim orice astfel de situaţie. Este imposibil”, a spus premierul la Baia Mare.

Racheta care a ucis doi oameni a căzut pe teritoriul Poloniei în momentul în care Rusia a efectuat marţi bombardamente masive asupra unor infrastructuri civile din Ucraina, inclusiv din apropiere de frontiera cu Polonia.