Nicandro Breeveld s-a despărțit de Politehnica Iași

136676430_3882236728487190_5252553501648682747_o


Contractul lui Nicandro Breeveld cu CSM Politehnica Iași s-a încheiat, astăzi, pe cale amiabilă. Deși înțelegerea era valabilă până la finalul sezonului, mijlocașul a solicitat întreruperea contractului cu 6 luni mai devreme din motive personale.   

„A fost o plăcere pentru mine să fiu parte din club, să colaborez cu oameni deosebiți. Cine știe ce ne rezervă viitorul? Poate ne vom revedea… Sunt convins că în partea a doua a campionatului Poli va avea rezultate mult mai bune pentru că se lucrează foarte bine și echipa merită. Mult succes!” a declarat Nicandro Breeveld – fost jucător la CSM Politehnica Iași 

„E o reală plăcere să colaborez cu astfel de jucători. Nicandro a demonstrat că este un om educat, foarte civilizat. În câteva minute ne-am înțeles în privința încheierii contractului. Așa îmi doresc să decurgă lucrurile mereu. Este un exemplu că la Iași au fost și sunt fotbaliști cu un caracter deosebit. Îi doresc tot binele din lume lui Nicandro și aștept să ne revedem la un meci internațional, în care Poli va întâlni viitoarea sa echipă.”, a spus și Ciprian Paraschiv – președinte CSM Politehnica Iași.