Nerguli mari găsite de Curtea de Conturi la Primaria Iași în afacerea cărbunelui și păcurei

Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală in urma unor nereguli grave gasite la Primaria Iasi fiind depistate abateri financiar contabile de 1.513.391 mii lei. Potrivit raportului, in efectuarea de cheltuieli cu bunuri și servicii s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate în procesul de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a cheltuielilor bugetare, care au condus la prejudicierea bugetului local.

Potrivit Curtii de Conturi a fost administrat deficitar contractului atribuit în anul 2022 vizând achiziția de cărbune (huilă energetică) încheiat de Primaria Iași prin suplimentarea necesarului de achiziționat cu 14.000 tone huilă energetică față de cantitatea înscrisă ca necesară pentru sezonul de încălzire 2022-2023, fără a se prezenta documente care să susțină necesitatea acestei suplimentări.

De asemenea, s-au încheiat acte adiționale de prelungire a contractului, fără a se prezenta documente care să susțină necesitatea încheierii acestora – principala cauză invocată fiind lipsa disponibilităților financiare, nealimentarea în integralitate a contului escrow pentru angajamentele existente si nefinalizarea demersurilor vizând clarificarea diferențelor de ordin cantitativ în cuantum de 1.054 tone cărbune, estimate la suma de 436.536 dolari între cantitatea de cărbune cântărită la încarcarea trenurilor în port și achitată de Primaria Iasi, față de cea efectiv primită la SC TermoService S.A.

In plus, au fost deficiente in executarea parțială a obligațiilor contractuale de către Primaria Iași cu privire la achiziționarea integrală a 154.000 tone de cărbune – cantitate rămasă de livrat 38.590 tone, concomitent cu neachitarea cantităților de cărbune descărcate de pe nava Al Karama și existent în port – 30.130 tone, aspect ce poate genera în conformitate cu obligațiile asumate din contract, calculul de către vânzător de costuri de depozitare, respectiv a solicitării de către furnizor a unor cheltuieli financiare suplimentare.

Curtea de Conturi a gasit nereguli si la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata unor cheltuieli din bugetul local, în sumă totală de 2.036.882 lei, pentru achitarea contravalorii unei cantități de păcură pentru S.C. TermoService S.A. Iași.

Raportul de audit mentioneaza si nefinalizarea demersurilor vizând clarificarea diferențelor existente (plusuri și minusuri) în ceea ce privește o serie de bunuri facturate de către Veolia Energie Iași SA către UATM Iași și parțial achitate de aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *