Nereguli grave găsite la spitalul din Piatra Neamț

poza8

Marius Filip, director în cadrul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, a declarat că spitalul din Piatra Neamţ avea probleme de conformitate la mai mulţi indicatori.

„Nu aveau responsabili pentru prevenirea incendiilor nominalizați pentru fiecare secție sau serviciu, nu aveau responsabili de intervenție în caz de incendiu declanșat, nu aveau program de instruire”, a spus Filip, într-o intervenţie la Digi 24.

Conform oficialului, spitalul nu a intrat în ciclul actual de acreditare.

„El este vizat de-abia anul viitor pentru acreditare, dar de la ultima acreditare noi ne-am uitat rapid peste niște rezultate (…) În fine, la ultima evaluare cam așa se prezentau, din păcate. Acum, nu știm ce s-a întâmplat acolo. Noi vom ajunge acolo după ce se termină anchetele, în momentul în care se mai liniștesc lucrurile și vom reevalua situația din punctul nostru de vedere. În secția ATI, ai în primul rând curent electric și surse de oxigen, iar oxigenul în contact cu orice sursă de flacără sau cu grăsime explodează”, a precizat Marius Filip.