Neamț | Un tânăr de 23 de ani a murit într-un accident feroviar

ambulanta-noaptea

Ieri, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Neamț au fost sesizați despre producerea unui accident feroviar, în localitate Horia.

În urma cercetărilor preliminare efectuate de polițiști a rezultat că trenul Interegio, care circula pe ruta București-Suceava Nord, ar fi surprins și accidentat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din localitatea Trifești, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor.

Din nefericire echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul tânărului.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.