Neamt: Un bărbat din Borlești a murit după ce a căzut cu bicicleta într-o rigolă

Un bărbat de 42 de ani din Borlești a murit după ce s-a dezechilibrat și a căzut cu bicicleta într-o rigolă de pe marginea drumului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
În noaptea de 14 spre 15 aprilie 2025, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Decebal, din localitatea Borlești, județul Neamț.
Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Borlești, în timp ce se deplasa cu o bicicletă pe strada Decebal, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în rigola betonată aflată pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de echipajul medical sosit la fața locului.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.