Neamț | S-a stins din viața starețul Mănăstirii Almaș

Obștea Mănăstirii Almaș, clerul și credincioșii din județul Neamț și din întreaga Mitropolie a Moldovei și Bucovinei au anunțat trecerea la cele veșnice după o grea suferință a părintelui Arhimandrit Laurențiu Niță, stareț al Mănăstirii Almaș și ctitor al renașterii acestui așezământ monahal.

Născut cu numele de botez Leopold, părintele Laurențiu Niță a ales calea monahală încă din tinerețe, îmbrățișând viața de nevoință și rugăciune în vremuri grele pentru Biserica Ortodoxă Română. Format duhovnicește în mănăstirile Moldovei, și-a închinat viața slujirii lui Hristos în taina monahismului, învățând ascultarea și smerenia în tăcere, muncă și rugăciune.

La începutul anului 1987, s-a alăturat obștei de viețuitori ai Schitului Almaș, reînființat atunci sub îndrumarea arhimandritului Zenovie Ghidescu.

În acea perioadă, a fost principalul sprijin în refacerea mănăstirii distruse de decretul 410/1959.

În anul 1990, după ridicarea Schitului la rang de mănăstire, părintele Laurențiu a fost numit Stareț – o ascultare pe care a dus-o cu demnitate și jertfelnicie până la sfârșitul vieții sale pământești.

Stareț și ctitor al renașterii Mănăstirii Almaș

Sub păstorirea sa, Mănăstirea Almaș s-a transformat dintr-un așezământ ruină într-un bastion de credință și tradiție ortodoxă. Cu muncă neobosită și viziune duhovnicească, părintele a coordonat restaurarea bisericii din piatră, pictarea în frescă a interiorului, construcția noilor chilii, a clopotniței și a dependințelor monahale.

A fost un bun administrator, dar mai ales un părinte duhovnicesc. Obștea pe care a crescut-o și format-o a devenit, prin rugăciune și rânduială, o comunitate de credință vie, iubită și căutată de pelerini. Sub conducerea sa, mănăstirea a devenit loc de reculegere, de sfat duhovnicesc și de luminare sufletească pentru credincioși de pretutindeni.

În anul 2023, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a acordat părintelui stareț Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei, cu ocazia resfințirii bisericii mănăstirii, restaurată prin strădania sa.

Manastirea de la Almas isi are originile intr-o veche obste calugareasca din secolul al XV-lea condusa de sihastrul Vasile Almas, originar din Tara Hategului. Acesta, ajutat de razesi, construieste in anul 1659 un paraclis de lemn, care purta hramul Sfantului Nicolae si pe care l-a impodobit cu icoanele mari si iconostasul aduse de la biserica din satul de unde fusese nevoit sa plece in pribegie. Aceste obiecte bisericesti exista si astazi si pot fi vazute in muzeul Manastirii Almas.

Ulterior, paraclisul manastirii Almas care a devenit locasul de rugaciune al schitului Almas, a fost distrus de tatari, moment in care si-a pierdut viata si Maria Almas, sotia ctitorului Vasile Almas. In anul 1715, doamna Ecaterina Cantacuzino, sotia spatarului Iordache Cantacuzino, a recladit din lemn locasul de cult cu hramul Sfantului Nicolae.

Ca mai toate manastirile din judetul Neamt, in anul 1821, Manastirea Almas a fost pradat de eteristi, iar calugarii au fost schingiuiti si alungati. Biserica, care poate fi admirata si astazi in cadrul manastirii, a fost construita din piatra, incepand cu anul 1821 si este ctitoria familiei logofatului Bals. Aceasta a primit hramul Duminica Tuturor Sfintilor. Ulterior, domitorul Constantin Mavrocordat continua zidirea pronaosului si inzestreaza manastirea cu mai multe proprietati si mosii.

Arhitectura bisericii este deosebita. Construita in forma de cruce, biserica are trei turle asezate pe axa est-vest, iar cea din mijloc este mai inalta. In exterior, la miazazi si la miazanoapte sunt atasate altarului doua pridvoare care au rolul de vesmantar si precomidiar. Mesterii locali Vasile Gaman, Gheorghe Ursu si Moroiu Constantin au lucrat din lemn de stejar sculptura tamplei si a mobilierului. Cu toate ca la origini a fost un complex manastiresc destinat calugarilor, odata cu recosntructia din anul 1821, acesta a fost populat cu maici. Prima stareta a manastirii a fost Glafira Holban, apoi sora episcopului Melchisedec Stefanescu, al Romanului, monahia Suzana.

Manastirea Almas a functionat pana in anul 1959, cand in urma Decretului 410 ,aceasta a fost inchisa iar maicile au fost nevoite sa plece la manastirea Varatec si Agapia. Un aspect important din istoria acestui sfant locas il reprezinta faptul ca in ciuda opresiunilor si dispozitiilor din timpul regimului fanariot aici nu s-a tinut niciodata slujba in limba greaca.

La data de 12 ianuarie 1987, asezamantul monahal de la Almas a fost reinfiintat ca schit de monarhi, avand ca staret pe arhimandrit Zenovie Ghidescu.

Astfel ca, de la acea data au inceput lucrarile de refacere a schitului si dependintelor din sfantul locas.

Din vechile constructii, se mai pastreaza astazi, turnul-clopotnita care proteja intrarea in incinta locasului, dar si o casuta taraneasca care adaposteste Paraclisul

,, Sfantul Nicolae”, construit in anul 1725.

Hotararea Sfantului Sinod 5057 din 22 iunie 1990 ridica schitul la rang de manastire avand ca staret pe arhimandritul Laurentiu Nita.

Pictura bisericii a fost realizata de catre pictorii Morosanu, Bratiloveanu si Stancu din Suceava, intre anii 1988-1995.

Sfintita de catre I.P.S. Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane la data de 1 octombrie 1995, biserica manastirii Almas primeste hramul Acoperamantul Maicii Domnului.