Neamt | Politist trimis in judecata de DNA

politisti

Procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inspector de poliție în cadrul IPJ Neamt, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Investigare a Criminalității în Mediul de Afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În perioada mai – septembrie 2021, politistul împreună cu alte persoane, ar fi administrat în fapt o societate comercială și ar fi efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu calitatea sa de ofițer de poliție judiciară, incompatibilitate prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. a din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului și art. 10 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Astfel, în această perioadă, societatea comercială respectivă a început edificarea unui bloc de locuințe în Târgu Neamț și a încheiat cinci antecontracte de vânzare cumpărare cu privire la apartamentele ce urmau a fi construite.

Concret, demersurile politistului, în calitate de administrator de fapt ar fi constat, printre altele, în:
– ar fi negociat în mod direct cu reprezentanții mai multor societăți comerciale, acțiuni ce au avut ca urmare încheierea de către societate, prin reprezentantul societății, a contractelor de lucrări și de dirigenție de șantier;
– ar fi stabilit împreună cu reprezentantul societății necesarul de materiale, furnizorii și prețul de achiziție;
– ar fi stabilit împreună cu celelalte persoane prețul de vânzare al apartamentelor și spațiilor comerciale ce urmau a fi construite și ar fi participat la negocieri cu posibili cumpărători.

În perioada mentionata, societatea comercială respectivă a efectuat plăți, atât în numerar cât și prin operațiuni bancare, în valoare totală de 635.317 lei către furnizori și a încheiat cinci antecontracte de vânzare cumpărare în valoare totală de 187.500 de euro din care a încasat în contul bancar cu titlu de avans echivalentul în lei a 50.000 de euro.