Neamț | Incendiu pus intenționat la o casă din Bodești

incendiu Neamț

Ieri, în jurul orei 23.45,  pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă din localitatea Bodeștii de Jos, comuna Bodești. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, locotenentul Irina Popa, locuința a fost incendiată intenționat.

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj de pompieri voluntari din Bodeşti cu o autospecială de stingere.

„Incendiul se manifesta la acoperişul unei locuinţe formată din parter şi mansardă, cu posibilitatea propagării la întreaga locuinţă şi la o locuinţă învecinată. Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars aproximativ 400 de metri pătraţi din acoperişul locuinţei, o centrală termică, trei metri cubi de lemn pentru construcţii, 20 metri pătraţi izolaţie şi s-au deteriorat patru ferestre de la locuinţa învecinată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea şi prinderea autorului incendierii. 

Sursă foto: Stiri-neamt